Am intalnit multi oameni care spuneau: stiu ca am problema asta.
E ok sa stii, adica. Dar e mai important, daca tot stii, ce faci sa rezolvi.
Eram obisnuita sa aud de criza interioara care apare dupa varsta de 35 de ani, insa observ ca varsta acestor simptome scade simtitor. Ceea ce nu e rau. Dimpotriva!
Cu cat mai devreme iti pui intrebari de genul cine sunt eu, de fapt, ori sunt in contextul profesional sau personal pe care mi l-am dorit ori asta e directia de viata pe care mi-o doresc etc, cu atat mai devreme poti face ceva pentru generarea schimbarii si vei avea mai mult timp pentru a te bucura de rezultate.
-Ti s-a intamplat sa vina oameni care sa obtina rezultate negative la teste? - este intrebarea lansata mie de cineva, saptamana trecuta.
- Tie iti e frica, de fapt, de ce rezultate ai putea obtine tu, nu-i asa? - i-am raspuns
A recunoscut timid ca da.
Problema vine din frica si din necunoastere.
Rezultatele cu adevarat negative sunt cele care semnalizeaza boala. Dar de asta se ocupa alti specialisti si, fii sigur / a ca daca ai fi avut vreo boala ai fi stiut si ai fi fost demult sub tratament.
Pana la urma si depresia e o boala si, se pare, este boala secolului acesta, insa se poate trata. Problema e daca tu chiar crezi ca tratand boala (care este un efect) ai inlaturat cauza!
Ce-ti arata testele? Nivelul pe care te situezi in prezent, unde poti imbunatati sau chiar iti arata zone pe care ai calitati foarte bune, dar pe care nu te-ai gandit niciodata sa le folosesti, precum si lucruri pe care ar trebui sa le corectezi sau chiar elimini.
Testele te pot ajuta si in procesul de dezvoltare personala si in cel de dezvoltare profesionala.
Oamenii sunt diferiti iar factorii care ii fac sa fie diferiti sunt de ordinul miilor. De aceea rezultatele nu pot fi identice, chiar daca, sa spunem, am testa doi oameni cu acelasi coeficient de inteligenta.
Testele te pot ajuta sa incepi procesul de imbunatatire a vietii, de schimbare, de ajustare. Cu conditia ca TU sa iti doresti cu adevarat asta!
Nici un proces nu e simplu si asta imi aminteste de o poveste.
Se spune ca in vechea China, un copil merge la un maestru si il roaga sa il invete sa sparga, cu palma, o piatra. Maestrul se uita lung la copil si apoi il pune sa intinda palma dreapta. Ii pune in palma o piatra de jad si ii spune sa tina pumnul inchis pana cand ii va spune el sa-l deschida. Copilul, cu ochii umezi de fericire strange pumnul si il intreaba pe maestru: si dupa aia ma inveti sa sparg piatra, nu-i asa?
Maestrul dadu din cap in semn de aprobare. Copilul pleaca fericit spre casa.
Se gandeste pe drum ca a uitat sa isi intrebe maestrul cand sa vina inapoi si sa deschida pumnul, dar calculeaza ca o saptamana ar fi un timp rezonabil.
Dupa o saptamana copilul vine inapoi la maestru, insa acesta ii spune ca nu a trecut suficient de mult timp. Bosumflat copilul pleaca inapoi spre casa.
Asa trec lunile si anii si maestrul tot nu ii dadea voie sa deschida pumnul.
Se scurg 20 de ani si maestrul era pe patul de moarte cand copilul devenit barbat in toata firea il viziteaza din nou.
Maestrul il pune sa deschida pumnul si spre marea uimire a barbatului, din ditamai piatra de jad, ramasese o pietricica.
- Nu voi putea niciodata sa sparg o piatra atat de mica, zise el inciudat.
Maestrul ii zambi, lua pietricica de jad, o puse pe o piatra mai mare.
- Ai trait cu aceasta piatra in pumn vreme de 20 de ani si o cunosti acum atat de bine incat face parte din tine.
- Da, insa e mult prea mica. Nu am cum sa o sparg.
Maestrul il lega la ochi pe barbat.
- Vezi piatra, chiar daca ti-am legat ochii?
- Sigur ca da, doar am trait cu ea in pumn!
- Bine, acum vreau sa o vezi sparta. Cand reusesti sa vezi asta, loveste!
Voi ce credeti, a reusit sa sparga piatra?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu