joi, 3 martie 2011

Solutii: consilierea si coachingul - profesional si personal

V-ati lovit de intrebarile menite sa va scoata din minti? Eu da. Sigur ca ele au un scop - "unde te vezi peste 5 ani" - testeaza abilitatile de management in privinta planificarii pe baza de obiective, strategie pe termen mediu si lung etc. Dar dincolo de acest aspect, intrebarea lansata astfel, imi arata fie incapacitatea omului care ma intervieveaza in a-si adapta comportamentul la nivelul candidatului fie completa lui lipsa de interes de a-mi studia cv-ul si de a-l intelege. Pentru ca e una sa intrebi asa ceva un tanar fara sau cu putin experienta ca sa vezi daca in el exista un anume tip de potential si e cu totul altceva sa lansezi aceasta intrebare unui om care are in spate cel putin 10 ani de middle & top management.


Aceasta este o situatie general valabila in lume.
Recent am citit un articol al unui american care discuta exact despre problema asta. La ei insa, acesta este un mod de selectie al recruiterilor buni de cei mai putin buni.

Ce te faci insa, cand mergi la mai multe interviuri si intrebarea asta nu conteneste sa apara? Dincolo de faptul ca devine extrem de obositor, este, mai ales, frustrant. Ca orice om, ai emotii la un interviu. Si vine intrebarea asta si iti strica toata dispozitia. Incerci sa zambesti, dar simti ca nu e zambetul tau, te aduni repede si cauti un raspuns potrivit pentru omul din fata ta. Fata lui insa, iti arata ca orice raspuns ai da, el stie deja toate tipurile de raspunsuri si iti piere zambetul.

Alteori te enervezi si iti vine sa te ridici si sa parasesti sala de interviu, insa iti dai seama ca o astfel de actiune este in detrimentul tau.
Si atunci, solutia este ca starea pe care ti-o creezi inainte de interviu sa fie una perfect armonioasa, sa vizualizezi aparitia acestei intrebari si cum ii faci fata cu calm si cuvintele potrivite. Cel putin pe mine acest gen de actiune m-a ajutat in multe situatii.
A-mi creea starea de interviu nu inseamna doar o realiza o "platforma" emotionala care, indiferent de context, sa nu se clatine, ci si a vizualiza potentiale intrebari si mai multe variante de raspunsuri pentru fiecare dintre ele.

Exista mai multe tipuri de cuvinte si expresii cheie. Unele sunt in legatura cu profesia si demonstreaza cunostinte, experienta, abilitati, deschidere si potential, altele sunt cu valoare emotionala, pentru ca orice profesionist, indiferent de varsta este in primul rand om. Calitatea umana este si ea, de asemenea urmarita intr-un interviu.
Valoarea cuvintelor este foarte importanta.

Dar da, recunosc faptul ca au existat momente in care, dincolo de orice pregatire pe care mi-o faceam inaintea unui interviu, am parasit discutia pentru ca fie omul din fata mea isi aducea cu sine propriile probleme personale, fie discutia era sterila si/ sau inadecvata pozitiei pentru care aplicasem sau pentru care fusesem chemata acolo.

Exista tot felul de situatii. De fiecare data am lucrat cu mine. De fiecare data imi spuneam ca pot avea o viitoare discutie mult mai buna. La un moment dat mi-am zis "stop!". Si asta pentru ca nu doar eu, candidat trebuie sa ma pregatesc pentru un interviu, ci si persoana din fata mea.

Si asta pentru ca, dincolo de orice interviu, ajungeam acasa, scriam un mail in care multumeam si ceream feedback. Iar acesta lipsea cu desavarsire.
Pentru oamenii de HR: sa stiti ca ca feedback nu inseamna sa ii spuneti omului daca a trecut sau nu de un interviu din procesul de selectie. Feedback inseamna in primul rand acel minim bun simt de a raspunde unui e-mail, continua cu a spune omului ce anume l-a calificat pentru urmatorul pas sau, din contra, ce l-a descalificat. Doar pe baza feedbackului o persoana poate sa caute sa isi dezvolte calitatile profesionale si umane. Insa daca nu stie exact unde anume trebuie sa mai lucreze, dupa mai multe refuzuri va incepe sa isi piarda increderea si respectul de sine. Si mai mult, va avea o imagine confuza, deoarece se bazeaza pe supozitii: cred ca am fost respins pentru ca....

Dar sa revenim la candidati. Doua dintre solutiile care mie mi se par mai mult decat potrivite si sunt a la long, sunt: consilierea si coachingul.
Cu atat mai mult, in aceasta perioada dificila in care ne gasim, cred in aceste solutii si in valoarea transformarilor pe care le pot realiza in fiecare dintre noi. Cand noi ne schimbam, mediul se schimba intrinsec.

Tu ai incerca vreuna dintre aceste solutii?

4 comentarii:

  1. Un subiect foarte interesant, ne-am lovit cu totii de recruiteri nepregatiti si neimplicati in discutie. Practic, te simti ca la interogatoriu... Cu ce nu sunt de acord, e ideea ca feedback-ul in urma interviului ar trebui personalizat. Chiar daca ne axam pe aspectele profesionale, oamenii o iau personal si pot sa nu inteleaga ca intentia omului de hr e una pozitiva. Sunt foarte putini cei cu capul pe umeri, care vor aprecia un astfel de feedback.

    RăspundețiȘtergere
  2. De acord si cu aceasta perspectiva. Exista situatii si situatii. Insa cu siguranta "oamenii cu capul pe umeri" vor aprecia feedback-ul pentru ca e un semnal pentru zonele care trebuiesc imbunatatite, Dar ideea cu feedbackul e una cam futurista la noi, in condtitiile in care in urma interviurilor oamenii de HR nici macar nu se obosesc sa mai dea vreun raspuns, indifirent de natura lui. Cum nu se obosesc nici sa dea feedback atunci cand le este cerut. Si spun asta din propria experienta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Exact. Si mie mi s-a intamplat de multe ori sa nu primesc nici un fel de raspuns. Am dedus atunci ca este unul negativ, dar as fi apreciat un minimum de respect din partea omului de HR cu care am sustinut interviul. Din pacate, suntem simpli "cobai" implicati in procese de recrutare. Tratati cu lipsa de respect si aruncati la "cosul de gunoi" atunci cand nu mai e nevoie de noi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonimule, cred ca sub o forma sau alta, de-a lungul vietii, fiecare dintre noi suntem mai mult sau mai putin cobai.
    Da, este vorba de o lipsa de respect elementar, insa aici cred ca mai degraba vorbim si de cei 7 ani de acasa si de lipsa unei educatii corporatiste solide.
    Important e ca putem schimba asta. Sigur in timp, dar se poate. Hai sa incepem cu noi.
    Mai degraba asteptam opinii legate de necesitatea consilierii personale si profesionale si a coachingului. Ai / ati apela la consiliere? Suntem aici pentru ca avem aceste solutii, insa alegerea e a voastra.

    RăspundețiȘtergere